sâmbătă, 6 februarie 2016

Desert cu crema de vanilie si rubarbar




Iata un desert aproape prea simplu ca sa fie o reteta, dar prea bun ca sa fie uitat. Este inventia mea, o combinatie de retete pornind de la acest desert cu mere si crema de vanilie. Cum este un desert din "epoca dietei", adica atunci cand fac doar un dulce pe saptamana, crema are doar doua treimi din cantitatea de zahar pe care o foloseam de obicei, si totusi nu mi s-a parut ca desertul ar fi trebuit sa fie mai dulce. Tot din cauza de dieta nu am prajit in tigaie fulgii de ovaz ci i-am copt in cuptor - nici un minus la gust fata de cei prajiti ca in desertul cu mere.

ingredinte pentru crema de vanilie:
- 500 ml lapte
- semintele unei pastai de vanilie
- 2 oua
- 65 g zahar
- 30 g amidon
- 20 g unt
ingredinte pentru stratul de rubarbar:
- 300 g rubarbar (e foarte bun si congelat)
- 55 g zahar
ingrediente pentru fulgii crocanti:
- 50 g fulgi de ovaz
- 1 lingura de zahar
- 20 g unt



metoda:
- se pune laptele la fiert impreuna cu semintele pastaii de vanilie; se lasa sa dea un clocot; se amesteca ouale cu zahar si amidon, apoi se adauga cate o lingura de lapte fierbinte, amestecand mereu; dupa ce s-a incorporat cam jumatate din lapte se poate turna crema de ou in cratita cu restul de lapte; se pune apoi pe foc, amestecand in continuu; se lasa sa fiarba 4-5 minute, apoi se ia de pe foc si se adauga untul; se acopera cu folie de bucatarie si se lasa la racit;
- rubarbarul (decongelat, sau proaspat si spalat) taiat in bucati de 2-3 cm se amesteca cu cele 55 g de zahar si se aranjeaza intr-o tava astfel incat sa nu se suprapuna bucatile; se acopera tava cu folie de aluminiu; se coace 15-20 de minute la 180 grade C;
- se pun fulgii de ovaz intr-un vas termorezistent; se presara deasupra zaharul si se pune untul taiat bucatele; se coc 10-15 minute, pana cand fulgii se rumenesc usor;
- dupa ce s-au racit toate componentele se asambleaza desertul: un strat de crema, apoi rubabar, apoi fulgi, si inca o data la fel.



Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...